Cadouri gastronomice Revino

< INAPOI

OAMENI

Enologul Fiorenzo Rista, 22 de recolte pe terroir românesc

 

Viile Metamorfosis (38) (1900x1268)

 

Viticultura în România a fost o provocare, dar și o curiozitate pentru mulți investitori străini în ultimii ani. La fel și pentru enologii care au descoperit potențialul podgoriilor românești și al soiurilor locale. Cele mai multe investiții au fost făcute după 1994, la început de cunoscători care activau deja în această industrie în țări cu traditie, iar mai apoi de pasionații atrași de potențialul terroir-ului și frumusețea podgoriilor locale.

 

Fiorenzo Rista a studiat viticultura în Italia, încă din liceu, locuind într-una din zonele cu tradiție la nivel mondial, Piemonte. Astăzi, după 22 de recolte în Romania, îl găsim în podgoria Dealu Mare, la crama Viile Metamorfosis unde este enolog si co-proprietar.

 

Haideți să-i aflăm povestea și parcursul enologic în România, de la vinurile aprciate, făcute încă din 1999, la hobby-urile și plăcerile culinare.

 

Ce te-a atras în lumea vinului și ce te-a făcut să devii enolog?

 

Eu provin din orașul Alba care este în Piemonte, lângă Torino. În Alba, ori muncești în industria dulciurilor, ori în vie și cramă. Acolo se produc două vinuri cunoscute în toată lumea, Barolo și Barbaresco. Am optat pentru sectorul agricol și după clasa a 8-a am făcut un liceu specializat în viticultură și enologie și după bacalaureat m-am înscris la facultate, tot în același domeniu, pentru a-mi completa studiile care în total au durat 9 ani.

 

De ce în România?

 

A fost o provocare, un prieten a vorbit cu mine despre niște investitori în sectorul viti-vinicol în România care aveau nevoie de un enolog dispus să se mute acolo pentru a urmări afacerea lor din punct de vedere productiv și tehnic. În septembrie 1998 am plecat din Italia cu un contract de un an de zile cu firma Vinarte și după 22 de ani încă sunt aici. Povestea cu Marchesi Antinori (MA) a venit după circa 10 ani de muncă în România, cu Vinarte. Președintele nostru, domnul Giancorado Ulrich, este foarte bun prieten cu Marchizul Piero Antinori și, printr-un un alt prieten de al meu, a ajuns la mine, a vizitat cramele de la Vinarte și nu numai și i-a convins pe cei de la Antinori de potențialul de aici și de a investi în România. Ei mi-au propus să devin partenerul lor și bineînțeles conducătorul viilor și al cramei de la Metamorfosis iar atunci am lasat Vinarte și din 2008 până în prezent muncesc la Viile Metamorfosis.

 

Crama Viile Metamorfosis este parte a Cantine Antinori din Toscana? Ai lucrat și acolo? Au ceva în comun ca și concept?

 

Crama Viile Metamorfosis este o cramă românească unde parteneriatul este format de MA și de mine cu familia mea. Investiția face parte din grupul Antinori, precum cramele din SUA, Chile, Ungaria și Malta. Nu am lucrat cu ei în Italia, dar Metamorfosis este condusă de mine aici în România, alături de colegul meu Dan Burlacu care se ocupă de partea comercială și amândoi suntem sprijiniți și ajutați de omologii noștri de la MA.

 

Care sunt atuurile podgoriei Dealu Mare în general și ale cramei Viile Metamorfosis, în particular? Ce trebuie să știe un pasionat de vinuri?

 

Podgoria Dealu Mare este situată între Ploiești și Buzău, la circa o ora de mers cu autoturismul de la București. Toate dealurile de aici sunt situate la o înălțime de circa 300 metri, cu expoziția sudică, sud vestică sau sud estică iar terenul este foarte bogat în argilo-humique, substanță organică, calcar și minerale. În plus, oamenii care muncesc în vie și în cramă sunt din zona și au experiență în cultura viței de vie, având și ei mici suprafețe de vită de vie moștenite din familie.

Elementele de mai sus constituie atuurile podgoriei. Cum spun francezii, aici în Dealu Mare există un terroir ideal pentru cultura viței de vie.

 

Ai făcut multe vinuri renumite care și-au demonstrat potențialul în decusul anilor, ce ani de recolta și ce vinuri îți amintești că au fost și încă sunt memorabile pentru viticultura românească?

 

Ca ani de recoltă, din 98 încoace, au fost excepționali 2001, 2009, 2013 și 2016 dar și toți ceilalți, în afară de 2014, au fost ani buni. Inclusiv 2019 care în Dealu Mare a fost afectat din cauza grindinei, ănsă doar cantitativ, nu și calitativ. Ca vinuri îmi amintesc Vinul Cavalerului produs în Dealu Mare, Prince Matei din Dealu Mare, Soare din Sâmburești dar și un vin alb foarte interesat produs de mine la Cotnari, denumit Chateaux Cotnari care era un blend între Fetească Albă, Fetească Regală, Tămâioasă Românească și Frâncușă. Acest vin a fost unul dintre primele vinuri albe seci produse în România.

 

Negru de Drăgășani în Dealu Mare? Cum și când ai luat această decizie?

 

Muncind la Sâmburești, l-am cunoscut pe directorul stațiunii de cercetare din Drăgășani care mi-a prezentat acest soi de struguri. Am plantat în 2002 un hectar de Negru de Drăgășani pe terenurile gestionate de Vinarte și, văzând rezultatul, atât strugurii, cât și vinul, în 2005 am decis să plantez un hectar pe terenurile cumpărate de mine în Dealu Mare, ceea ce avea să devină primul nucleu de vie de la Viile Metamorfosis.

 

Spune-ne câteva vinuri românești, soi de strugure și cramă, pe care le recomanzi unui pasionat de vinuri?

 

Cu siguranță pot fi vinurile de la Metamorfosis dar în general recomand vinurile roșii autohtone, pe baza de Fetească Neagră, Negru de Drăgășani, Novac. Și la albe avem Feteasca Albă, Feteasca Regală, Tămâioasa Românească, Crâmpoșia, Grasa de Cotnari. Ca denumire de crame, prefer să fie descoperite de pasionați, vizitând podgoriile din România.

 

Vinurile tale preferate, românești și internaționale?

 

Românești: Merlot, Prince Matei și Cabernet Sauvignon, Cantus Primus. Internaționale, Barolo și Barbaresco.

 

Zona viticolă internațională preferată?

 

Piemonte

 

Zona viticolă românească preferată, în afară de Dealu Mare?

 

Nu am o zonă preferată pentru că în toate podgoriile din România se pot obține vinuri albe, rose sau roșii cu specificul propriu și de o calitate excelentă.

 

Ce pasiuni ai? Cum îți petreci timpul liber?

 

Pasiunile mele erau multe și aproape toate pe plan sportiv dar în prezent ador să merg în drumeții pe munte, să merg la antrenament cu bicicleta, cursieră de stradă, să înot și să schiez. Din păcate, în momentele grele actuale din cauza pandemiei, timpul liber îl rezerv grădinăritului, am noroc că locuiesc la casă, îmi place să citesc sau să vizionez un film bun.

 

Câteva asocieri culinare vin-mâncare pe care le adori?

 

Fructe de mare cu Sauvignon Blanc, sarmale cu un vin roșu mai tânăr și friptură de porc cu un vin roșu mai corpolent și învechit.

 

Trecem printr-o criză nemaîntâlnită la nivel mondial (pandemia creată de coronavirus). Vezi o parte bună, sau o lecție de viitor în viticultura românească după această situație?

 

Sincer, în viticultură pandemia nu ne-a afectat prea mult căci am muncit tot timpul cu lucrările de iarnă și de început de primăvară iar acum începem tratamentele fitosanitare, etc. Această pandemie a afectat foarte mult piața de vinuri și nu numai, căci cu Horeca blocată, s-a pierdut mult. Sper să se termine repede și treptat ne vom întoarce la normal dar cu un ritm de viață mai ușor, în comparație cu cel dinainte de COVID 19.

 

Alina Iancu

24.04.2020

 

Vinuri viile Metamorfosis

 

PROIECTELE NOASTRE

 

Salon de vinuri și turism viticol, a 7-a ediție, Novotel Hotel
11-13 Mai 2024
 
A2
Salon gastronomic, a 3-a ediție, Novotel Hotel
5-6 Octombrie 2024

Vizite și degustări de vinuri la crame în România
Evenimente private cu vinuri și brânzeturi

Abonați-vă la Newsletter