< INAPOI

INFORMATII UTILE

130 de ani de la înființarea Pivinițelor Rhein & CIE Azuga 1892

 

Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri din România, a sărbătorit 130 de ani de la ȋnfiinţarea Pivniţelor Rhein & CIE Azuga 1892, printr-un eveniment organizat pe 15 octombrie 2022, ȋn ziua centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Furnizor oficial al Casei Regale a României din 1904, spumantul Rhein, produs la Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892, a fost servit la dineul care a urmat ceremoniei de ȋncoronare de la Alba-Iulia, din 15 octombrie 1922.

 

4

 

Dr. Nawaf Salameh, Presedintele Fondator al Grupului Alexandrion, a spus ȋn cadrul evenimentului de la Azuga:

“Anul acesta aniversăm 130 de ani de când familia Rhein a pus piatra de temelie pentru construcţia Pivniţelor Rhein & CIE Azuga 1892. În 1886, când Wilhelm Rhein, primul dintre cei trei frați Rhein, sosea la Azuga, zona era aproape pustie. Doar 14 ani mai târziu despre locul acesta se vorbea cu admirație la Expoziția Universală de la Paris. Regele Carol I, care a ȋnţeles potenţialul extraordinar al zonei a fost motorul acestui proces rapid de modernizare. Industria de la Azuga s-a ridicat cu sprijinul său direct. Fraţii Rhein au fost oamenii care au pus bazele unui imperiu industrial, iar urmașii lor au continuat munca. Astăzi suntem aici datorită lor și ȋi onorăm pe fondatori. Iar eu sunt mândru că Alexandrion Group poate duce mai departe tradiţia Pivnitelor și calitatea spumantului Rhein, cu respect pentru fondatori și determinarea de a crește notorietatea acestei mărci și mai mult.

Am păstrat rețeta tradițională care a asigurat succesul spumantului, dar investim permanent în modernizarea acestei locații, a liniei de producție, pentru a menţine calitatea la cele mai înalte standarde. Periodic facem schimbări de identitate vizuală pentru ca imaginea produsului să rămână fresh. Prin tot ceea ce dezvoltăm aici îmi doresc ca Alexandrion Group să facă legătura dintre trecut și prezent și să contureze viitorul. “

 

Pentru a marca acest moment important ȋn parcursul Pivnițelor Rhein & CIE Azuga 1892, istoricul și doctorul ȋn istorie al Universităţii București, Dorin Stănescu a lansat recent cartea “Șampania Regilor – O istorie a primei fabrici de șampanie din România. Pivnițele Rhein & CIE (1892 - 2022)”, un efort de cercetare aprofundată, materializat ȋntr-o monografie care dezvăluie elementele care au dus la succesul spumantului Rhein și la dezvoltarea fără precedent a localităților nou-industrializate.

 

La 130 de ani de la ȋnfiinţare Pivințele Rhein & CIE Azuga 1892 și-au păstrat farmecul și rafinamentul pe care acest complex îl avea la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Pivniţele au o tradiție neîntreruptă în producția de vin spumant, prin metoda tradițională, cu fermentație secundară în sticlă, un proces foarte meticulos și complex, bine controlat, în care vinul care constituie baza, timpul și temperatura de fermentare sunt esenţiale. Domeniul include o cramă supraterană unde se organizează tururi ghidate, un muzeu în care fiecare moment important al istoriei locului este marcat, o pensiune pentru cei care doresc să ȋnnopteze ȋn zonă  și un restaurant unde poate fi savurat meniu regal, o reintrepretare a preparatelor preferate ale Familiei Regală a României, din acea perioadă, ȋn asociere cu spumantul Rhein.

 

Cea mai veche marcă de spumant românesc, Rhein este cunoscută în istorie ca spumantul regilor, al elitei și al evenimentelor istoriei anilor 1900-1948. Calitățile sale remarcabile au fost recunoscute la doar câţiva ani de la debutul producţiei. În 1905, Rhein obţinea medalia de aur la Expoziţia Colonială de la Londra, ȋn 1929 la Expoziţia Generală de la Barcelona, ȋn 1935 la cea de la Bruxelles, iar astăzi continuă să fie medaliat la competiţii internaţionale din ȋntreaga lume, precum International Wine Challenge, International Wine & Spirit Competition, Decanter World Wine Awards sau Vinarium.

Cartea de onoare a  Pivnițelor Rhein&Cie 1892 este o dovadă vie a aprecierii și bucuriei celor care la Azuga, au  descoperit un  rarisim spațiu cu istorie și tradiție neîntreruptă. Pivnițele Rhein & CIE Azuga 1892 oferă  călătorului care le vizitează  trăiri și  experiențe unice: el calcă pe urmele pașilor celor patru regi ai României care au vizitat adeseori aceste locuri, este martor privilegiat al istoriei locurilor de unde a început procesul de modernizare a Vechiului Regat.

 

 

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția băuturi spirtoase și vinuri din România și singurul producător de single malt din țară. Grupul are o istorie de peste 200 de ani în industria de băuturi spirtoase locale, producând unele dintre cele mai puternice mărci din România, la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri, liniștite și spumante.

 

 

PROIECTELE NOASTRE

 

B2 WINE SHOW
Salon de vinuri și turism viticol, a 6-a ediție
6-8 Mai 2023
 
B1 RG
Salon gastronomic, prima ediție
21-23 Octombrie 2023

B3 TV
Vizite și degustări de vinuri la crame în România
Evenimente private cu vinuri și brânzeturi

Abonați-vă la Newsletter